Chibriturile mele (3)

De curând, am depănat amintiri cu un vechi coleg de serviciu şi prieten. Printre altele, ne-am amintit că am fost la nunta lui şi că i-am oferit, ca dar de nuntă, … o cutie de chibrituri!

Din păcate, nu mai are cutia, aşa că va trebui să vă mulţumiţi cu descrierea mea:

o cutie de chibrituri, cam cât o carte din celebra, pe-atunci, „Biblioteca pentru toţi”, realizată, atât „fişa”, cât şi sertăraşul, din folie de plastic, groasă, transparentă (primită de la tatăl colegei filumeniste din Oţelul Roşu);

– pe „etichetă” era un text, adecvat evenimentului, ceva cam în genul: „Sufletul femeii e ca un ibric de cafea. Trebuie pus pe foc potrivit. Dar, trebuie să fii atent să nu dea caimacul în foc, că, se stinge flacăra, iese gazul şi mori!„

– prin folia transparentă a cutiei, se puteau distinge „beţele de chibrit„, realizate tot din folie, în care erau răsucite „bălceşti” (bancnote de 100 de lei).

26 sept. '87 Mirele e întors cu spatele ca să nu vadă când îi pup mireasa!

Vă puteţi da seama de efectul realizat atunci când starostele, ridicând cutia în văzul tuturor, cu sertăraşul tras, în aşa fel încât să se vadă bancnotele din „beţe”, m-a căinat că „nu am putut aduce – ca dar de nuntă – decât o cutie de chibrituri!„.

Mulţi dintre nuntaşi erau colegi de-ai noştri, de la Autobază, şi ştiau de hobby-ul meu. Darul meu de nuntă, inedit,  a fost foarte apreciat şi considerat a fi mult mai preţios decât plicurile cu sume mult mai mari. Ca dovadă, mirii de-atunci îşi mai amintesc şi astăzi, cu drag,  de el.

Update norocos: Ulterior postării, am avut un schimb de replici cu filumenistul Mircea Puşcaşu din Botoşani:

Mircea Puscasu: O cutie de chibrituri, identica cu cea descrisa de tine, se afla in colectia mea, insa fara bani.
Zamfir POP: Nu-mi aminteam că aş fi făcut mai multe. Probabil, ţi-am dat “ciorna”!

Mircea mi-a trimis imaginea „etichetei” cutiei şi cartea mea de vizită, din primăvara lui ’89, când a fost în vizită la mine.

Hălăduind prin blogosferă,am consemnat nişte recomandari-de-duminica, cu oareşce pozne, am aflat că cineva stie-o-pozitie-noua, altcineva constată că its-all-fading-away în liniste-inflacarata, aflăm ce spune petre-tutea-despre-generatii şi cum arată cactusul-romanesc, deosebirea dintre inima-si-minte, apoi, va-informez-cu-regret ce face o-femeie-simpla ori prezbitera-unei-biserici-sarace, la biserica-de-lemn, aflăm cine – prin-parcul-circului – e la-masa, ca să poţi să fii-tu-insuti, ca-la-noi, in-tabara-la-marisel, iar, la bacalaureat să fii rosu-duminical printre lucrarile-lui-brancusi şi să descoperi o-versiune nouă şi … atat.