Cine’s

Zamfir On Line blogul meu cu opinii personale despre viaţa asta (despre cea viitoare …) stă cam aşa: 332 postări, 2.967 de comentarii (din 12 decembrie 2009) , 26.435 de vizitatori, 67.305 de pagini vizualizate, la poziţia 3.175 în ZeList.

Zamfir Turdeanu’ – blogul meu cu informaţii despre viaţa din zonă (Turda, Câmpia Turzii şi satele din apropiere) stă cam aşa: 1.433 de postări, 8.756 de comentarii (din 5 ianuarie 2008) , 131,180 de vizitatori, 253,947 de pagini vizualizate (din 2 iunie 2009), la poziţia 1.122 în ZeList.

Ulise al II-lea cel Ocoş – blogul meu cu opinii mai glumeţe despre viaţa asta stă cam aşa: 956 de postări, 4,997 de comentarii (din 1 octombrie 2009) , 36,396 de vizitatori, 84,223 pagini vizualizate, la poziţia 2.174 în ZeList.

Zamphotograph – blogul meu cu opinii fotografiate despre lumea prin care hălăduiesc stă cam aşa: 309 de postări, 1.005 de comentarii (din 1 februarie 2008), 1,085 de vizitatori, 2,779 de pagini vizualizate (din toamna 2011), la poziţia 3.358 în ZeList.

Zamfir de Turda – blogul meu cu file din istoria zonei în care trăiesc stă cam aşa: 140 de postări, aproape patru sute de comentarii (din 28 mai 2009) , 13.002 de vizitatori, 44.163 de pagini vizualizate, la poziţia 7.358 în ZeList.

Amintiri din filumenie – blogul meu cu imagini şi amintiri din lumea hobby-ului meu stă cam aşa: 57 de postări, 858 de comentarii (din 15 febr. 2011) , 4.321 de vizitatori, 13,165 de pagini vizualizate, la poziţia 5.707 în ZeList.

*

Interviu despre filumenie:

Chibrituri

Cand ati dat citatul din Goethe, care spunea despre colectionari ca sunt oameni fericiti, ati adaugat o maxima a dumneavoastra „Filumenistii sunt tot niste colectionari!” si ati adaugat Zamfir POP (1953 – 2035). De ce nu 2050?

Citatul din Goethe (poetul era colecţionar de minerale, deci, ştia ce spune!) l-am găsit într-o revistă a unuia dintre cluburile de filumenişti din RFG (undeva, cam prin ‛84, probabil). Adaosul cu „2035” este o glumă, bazată pe o „planetă de tânăr”, cumpărată în ‛74 şi unde spunea că voi trăi 82 de ani! Dacă nu se va adeveri, nu voi mai crede în poveştile papagalilor.

La 13 ani, cum v-ati gandit sa strangeti tocmai ambalaje de chibrituri?

Nu m-am gândit. Eram în clasa a VI-a, eram filatelist vechi (!) şi mi s-a furat cartea cu timbrele. M-am hotărât să colecţionez ceva ce nu interesează pe alţii, deci, minimalizam riscul de a se repeta istoria. Am început să adun „capace de cutii de chibrituri”. După vreo doi ani am văzut la televizor reportajul despre Alexandru Darie, un mare filumenist.

Cum a evoluat colectia? Credeti ca uneori ati exagerat cu pasiunea?

De la nenea Einstein încoace, totul este relativ, deci, şi noţiunea de exagerare. Dacă ţineţi cont că am prieteni în toată lumea, dacă luăm în considerare o vastă cultură generală izvorâtă din căutările pentru înţelegerea mesajelor de pe cele peste o sută de mii de piese adunate în câteva decenii, dacă notaţi că am călcat prin 15 ţări şi m-am întâlnit cu multe zeci de filumenişti, dacă vă gândiţi la expoziţii, articole în presă (despre mine ori scrise de mine, inclusiv în reviste de-ale filumeniştilor din alte ţări), … Dacă vă gândiţi că, timp de vreo două decenii filumenia a fost turnul meu de fildeş, în care eram fericit, când toţi înjurau în jurul meu, a fost un preţios susţinător în vremea când eram bolnav, dacă mai notăm şi o mulţime de momente de-a dreptul sublime pe care le-am trăit din cauza acestei pasiuni ridicată la rangul de mod de viaţă, … Vă las să apreciaţi dacă am exagerat sau nu. Adică, NU! Să vă ajut în stabilirea unei sentinţe. La rugămintea unui prieten, am calculat că în perioada anilor ‛80 – ‛88, am investit în colecţia mea mai mult decât valoarea unei Dacii 1300. Cine se mai bucură, astăzi, de Dacia cumpărată atunci, cum mă bucur eu de respectiva investiţie?!

Cum comentati faptul ca Romania nu mai produce chibrituri? Erau bune chibriturile de la noi, in comparatie cu celelalte din Europa?

Dacă nu avea loc Marea Aglomeraţie din Decembrie, în vara lui ‛90 s-ar fi ţinut la Bucureşti reuniunea producătorilor de chibrituri din CAER şi aş fi fost şi eu acolo. Chibriturile de la noi au suferit de „economie”, adică, calitatea lor era jalnică, pentru că nu se asigurau ingredientele necesare. Ştiţi că în gămălia chibritului sunt vreo 20 de substanţe? Fiecare cu rolul său. Orice modificare a cantităţii ori calităţii uneia dintre substanţele amestecului afecta calitatea. Pe plan mondial, există două tendinţe: pe de-o parte, piaţa este invadată de chibrituri ieftine, produse în ţările cu salarii mici, pe de-alta, producţia se concentrează în mâinile Swedish Match. Istoria acestui proces a început … în secolul XIX! Povestea ar fi ceva mai lungă decât spaţiul din ziarele unei săptămâni!

Intr-o tara care nu mai face chibrituri, vreti sa faceti un muzeu al chibritului. Credeti ca ar prinde? De ce?

Când lansam ideea, România avea trei fabrici de chibrituri. După ce am văzut Muzeul din Polonia şi o expoziţie de la Kaluga (Rusia), după ce am văzut – virtual – şi muzeele din Cehia şi Suedia, încă mai afirm că aş avea cu ce „mobila” un astfel de muzeu. Întrebarea dvs. este tipic românească. Dincolo de faptul că, prin ţări cu oameni mai proşti decât pretindem noi că am fi, au succes fel şi fel de muzee, ale hârtiei igienice, ale periilor, ale nasturilor cu trei găuri, … care este rolul unui muzeu? Nu cumva tocmai de a prezenta ce nu mai este?

Viata

M-am născut cândva – din păcate, fără să ştiu de ce, şi voi muri într-un alt cândva – din fericire, fără să ştiu dinainte! Şmecher – nu sunt, talentat – nu sunt, titrat – nu sunt, bogat – nici atât (dimpotrivă!).

Fumati?

Da

Cand aprindeti tigara/aragazul, folositi chibrit sau bricheta?

Ce am la îndemână. Când fumez pipă folosesc beţe mai lungi. Doar că mi-am respectat un principiu: piesa care intra în colecţie, intra definitiv. Foloseam beţele, într-o altă cutie. Respectând nişte tehnici de aprindere, pot folosi o cutie pentru mai mult de cinci „seturi” de beţe de chibrituri.

Pe unele cutii de chibrituri apar personalitati. Dvs pe cine ati pune pe o cutie de chibrituri? (ma refer la romani cunoscuti, puteti numi cinci si sa imi spuneti de ce?)

Vasile Chiţac, Alexandru Darie, Dorotea Momir, Domokos Luka, … ca filumenişti români de seamă. La un moment dat, am produs şi eu ceva reclamă pe cutii de chibrituri. Neoficial. Şi am pus pe etichetă cea mai importantă personalitate: Zamfir Pop! Dincolo de glumă, nu mă erijez în a stabili astfel de categorisiri. S-ar fi putut face serii tematice frumoase. Am pe conştiinţă mai multe serii produse la Gherla. Semne de circulaţie, lunile unui an, iar, în 2001, chiar am machetat, eu însumi, pornind de la imagini vechi, o serie de cutii de chibrituri la împlinirea a 40 de ani de la câştigarea Cupei României de către Arieşul Turda. Dacă vreţi să vedeţi seria, citiţi newsletterul celei mai mari asociaţii a filumeniştilor, cea din Anglia, precum şi din alte ţări.

Colectionarul Zamfir Pop ce meserii a avut de-a lungul anilor? Parintii dvs ce meserii au avut?

Nu cred că este relevant. Provin dintr-o familie de intelectuali. Am lucrat 25 de ani în transporturi auto, apoi, într-un ONG, în mass-media locală, iar, neoficial, … tehnoredactare pe computer, lucruri legate de internet, … Problema e că nu am talent pentru cea mai importantă meserie: facerea banilor. Averea mea e mintea şi inima. Şi sănătatea, câtă mai am.

Pe langa filumenie, ce pasiuni mai aveti?

Mai nou bloggingul – http://zamfirpop.com (după ce am lucrat, cu intermitenţe, vreo zece ani în presa locală, am cinci bloguri ale mele, îl gestionez pe cel al unui ONG ecologist, unde sunt cofondator, plus, îndrum încă cinci bloggeri începători), ecologia (din 2003 sunt , mai mult ori mai puţin, implicat în salvarea Roşiei Montane, Let’s do it, România, etc.), hălăduirile pe coclauri (drumeţii, însoţit de colegul meu, bloggerul Ulise – http://blogulise.wordpress.com), facerea de bine (că … nu mai am mamă!), …

Spuneti ca un colectionar adevarat nu trebuie doar sa adune etichete, ci trebuie sa stie tot despre un chibrit. Cat de departe ati mers cu aceasta cunoastere? (puteti sa imi explicati aplicat, vorbindu/mi despre un anumit chibrit, romanesc ori strain)

Nu mă porniţi! Iarăşi, v-ar trebui colecţia ziarului pe un an! Despre ce să vă vorbesc? Despre etichete de cutii de chibrituri româneşti din ‛57 … falsificate în Olanda prin ‛70, pe care le-am primit de la un coleg din Bratislava în ‛87? Despre cutia de chibrituri cu portretul lui Leh Walesa – a fost singurul obiect de care mi-a fost frică la trecerea prin vamă, din Polonia spre RDG, în decembrie ‛87? Sau despre întâlnirea de la Paris cu belgianul Popering, preşedintele clubului filumeniştilor din ţara lui ori despre lunga discuţie (câteva ore) avută cu preşedintele clubului de la Leverkusen, în care el vorbea germana şi eu engleza? Despre chibrituri cu aprindere oriunde, cu care mă dădeam mare, când lumea de pe la noi vedea aşa ceva numai în filmele cu cowboy? …

Cum stie un om daca un chibrit e bun sau rau? Care e cel mai prost chibrit pe care ati pus mana si care e cel mai bun? De ce?

Răspunsul este simplu: când se poate folosi de el. Cu foarte multe decenii în urmă, o fabrică de chibrituri din Australia îşi făcea reclamă cu imaginea unui linior de telefonie, în pustietate, cocoţat pe stâlp, şi mai avea un singur băţ de chibrit în cutie. Era sigur că se va aprinde! La noi, pe la mijlocul deceniului nouă, era un banc cu un neamţ, venit în vizită, care a luat o cutie de chibrituri româneşti, şi-a aprins ţigara şi a aruncat cutia, cu celelalte beţe, la gunoi. A explicat: mi s-a spus că numai unul dintr-o cutie se aprinde. Un pic cam altfel decât la cele australiene!

Care vi s/a parut cel mai inspirat mesaj de pe o cutie de bete romaneasca? Dar de pe una straina?

Nu m-am gândit la astfel de clasificări. De exemplu, aş putea să vă vorbesc despre o serie de cutii de chibrituri, care avea pe etichete … acuarele ilustrând versuri de Esenin ori o serie din China, pe care este ilustrat un basm de pe la anul 1000. Dar, vă pot povesti că, în octombrie ‛92, când vameşa româncă m-a întrebat care este cel mai preţios obiect din bagajele mele, i l-am arătat. A plecat ca … pleznită! Apoi, după o jumătate de oră de poveşti cu companionul din compartiment (eram de vârstă apropiată şi călătorem împreună de la Bratislava), omul mi-a mărturisit: „Şi eu m-am gândit că eşti nebun, ca şi vameşa. Acum, înţeleg că nu ai minţit!”. Obiectul respectiv era o cutie de chibrituri de menaj, banală, dar, produsă în Franţa, prin anii ‛30. Pentru un filumenist, nici nu există piese interesante sau nu. Toate sunt interesante prin ceva. Dacă nu prin altceva, prin faptul că este o piesă în plus în colecţie. Vezi: http://zamfirpop.wordpress.com/2011/01/04/enciclofilumenie

Din ce an e cel mai vechi ambalaj pe care il aveti?

Iarăşi, este vorba de o cutie de chibrituri cu poveste. Prin anii ‛70, când Orşova a fost inundată şi reconstruită mai sus (am trecut pe-acolo, vreo trei ani la rând şi am călcat în Ada Kaleh în ultimul an în care s-a mai putut; dar, asta-i altă poveste), într-un pod de casă s-au găsit două cutii de chibrituri vechi, austriece. Prin ‛83, au ajuns pe mâna unei fetiţe, colecţionară. Am cunoscut-o în cadrul activităţilor Clubului colecţionarilor (am fost singurul vicepreşedinte nebucureştean!) şi, cu acordul părinţilor ei, în concediul din ‛82, am trecut pe la ei, i-am dăruit un album cu piese filumenice şi am stat câteva ore ca să-i împărtăşesc din experienţa mea. Am devenit prieten cu părinţii ei şi, la vreo doi ani după această vizită, fetiţa (acum avea deja 15 ani) mi-a dăruit una dintre cutii. Din estimările mele şi ale altora, fusese fabricată cam prin 1850. Coincidenţă: fetiţa s-a născut exact în ziua în care eu îmi sărbătoream majoratul!

Primăvara lui '89, când împlineam 23 de ani ... de filumenie

Filumenie

Definiţia cea mai completă şi exactă: colecţionarea de ambalaje de chibrituri, adică, etichete de cutii şi plicuri de chibrituri şi orie alt obiect care a conţinut chibrituri. Aşa cum spunea şi John Luker, autorul Enciclopediei filumenistului (o carte xerografiaftă, cu o mie de pagini, pe care am avut-o în mână la Praga în ‛87 şi o am în colecţie, din‛90, ca dar din partea unui coleg filumenist englez), singura regulă valabilă este că nu este nici o regulă. Am văzut în Moravia, chiar o colecţie de etichete de pe baxurile cu cutii de chibrituri!

Cati filumenisti sunt in Romania?

Probabil, 50 – 100. Dar, surpriza mea este că sunt contactat tot mai des de noi filumenişti. Detalii găsiţi pe pagina web a timişorencei Dorotea Momir – www.modoro.ro .

I-ati atras pe tineri spre filumenie?

Alt subiect vast! Răspunsul e simplu: întotdeauna. Pentru că am suferit mai bine de un deceniu din lipsă de colegi, pentru schimb de piese şi experienţă, după ce m-am înscris în ‛81 în Clubul colecţionarilor, am constituit o filială la Turda, CECOLTUR, care a devenit o filială transilvană, şi în ‛88 a fost nucleul pentru Gruparea filumeniştilor din România. Mi-a fost mai uşor, în ‛90, să o afiliez la Societatea engleză (am obţinut şi scutire de taxă!) decât să o înregistrez la Judecătorie.

In cate tari ale lumii ati calatorit pentru a va intalni cu filumenisti? De unde ati avut bani pentru asta?

Am călători prin 15 ţări şi m-am întâlnit cu peste o sută de filumenişti, între Paris, Leverkusen şi Leningrad, între Osijek şi Krosno (Polonia). În octombrie ‛92 am reuşit un tur de forţă: la începutul lunii eram la reuniunea de la Leverkusen, iar, spre sfârşitul lunii, la reuniunea de la Paris. Banii alocaţi filumeniei au fost cei care mi-au rămas din cauza unei malformaţii congenitale pe care nici nu am tratat-o: nu beau!

Ca tot a venit vorba, cat v-au donat oamenii pe site?

Simbolic. De altfel, dacă aş şti că nu vă speriu prea tare, v-aş spune că sunt în pragul falimentului. Am ajuns un fel de homeless cu casă. Ajutor social nu pot cere pentru că am laptop! În curând, după ce am renunţat la gaz şi apă, voi renunţa la curent şi, evident, internet. Apoi, la alimente şi … Dacă voi reuşi să trec de iarna asta … Mă voi mira de ce-s în stare!

Dintre personalitatile romanesti si din lume, puteti sa imi dati exemple de filumenisti?

Silviu Stănculescu – un Om minunat, cu care am avut o relaţie în care nu mi-a permis să îl consider Maestru, ci, se considera el ucenic al meu. Evident, în materie de filumenie. El nu se considera colecţionar, ci, doar, adunător. A mai fost celebru un rege al Egiptului, care, în anul care m-am născut eu, a zburat la Kopenhaga ca să dea câteva mii de dolari pe o piesă filumenică pe care şi-o dorea pentru colecţia sa. La un nivel mai jos, şi eu am avut o poveste semi-hazlie, prin ‛83, de pe urma căreia m-am îmbogăţit cu peste o mie de vechituri. Din Austria, Suedia, Japonia şi India … piese care erau, deja, vechi înainte de război! Sau o alta, când am mers la Sibiu să cumpăr o colecţie începută pe la epoca Marii Uniri şi, în vreo trei ore, între trenuri, în gara Copşa Mică, am clasat şi verificat câteva mii de piese. Sau, când …

Multumesc mult de ajutor

Cu plăcere. Ajutor este ceea ce am oferit şi ofer oricui, în orice domeniu. Deviza mea este: Mă simt mai bine când pot de folos cuiva!

4 răspunsuri la Cine’s

  1. Mariana zice:

    Interesantă poveste şi foarte instructivă. Ai transformat o joacă de copil, într-un fel de unversitate.

  2. Andrei zice:

    Salve !
    Te interesează Standardul naţional despre chibrituri din epoca RSR ? Patru pagini format A4.
    Scrie-mi şi ţi-l trimit !
    Ciao

Lasă un comentariu