Chibriturile mele

De tare de mult timp m-a bătut gândul să creez, măcar, etichete pentru cutii de chibrituri.

Înainte de ’89, inspirat de cutii de chibrituri din colecţia mea (mai ales, din Elveţia şi din Anglia), am creat cutii de chibrituri de tip sandviş: două etichete de carton, desenat în tuş şi scris cu şabloane rotring (am lucrat şi ca desenator tehnic la amărâta mea viaţă!) ori tăiat dintr-o ilustrată, lipite pe feţele superioară şi inferioară a cutiei de chibrituri, ori pe blocul de patru cutii dispuse în dreptunghi ori pătrat (cum văzusem pe alte cutii, din Ungaria).

Imediat după ’90, am adus din Ungaria o cantitate de calendare cu flori şi cu … gagici goale şi mi-am făcut bani de ţigări din cutii de chibrituri „personalizate” pe gustul clienţilor.

În aceeaşi perioadă, am obţinut o cantitate de fişe de cutii de chibrituri de la Bucureşti şi reconstruiam, din fişa originală, o cutie de chibrituri pentru douăzeci de beţe, pe care o îmbrăcam pe trei feţe cu etichetă personalizată. Mi le tipăream la tipografie, apoi, mi le băteam la maşină (în ’93 am cumpărat o maşină de scris electronică şi un set de litere mai mici decât cele obișnuite!) şi, ulterior, mi le scoteam la imprimantă la firma unui … Pop din Cluj Napoca.

Mai târziu, când hârtia autocolantă nu a mai fost greu de obţinut, le printam pe astfel de hârtie, ușurându-mi lipirea.

Cea mai haioasă poveste a fost prin ’94: însoţeam o cursă Turda – Abrud – Turda şi, în pauza de la Abrud, soţia şoferului mi-a povestit că a fost de curând la o nuntă şi pe mese erau nişte cutii de chibrituri mici, cu numele mirilor şi data nunţii pe etichetă, şi cu o fundiţă la sertarul cu beţele de chibrituri. Am întrebat-o: de unde erau acele cutiuţe? Mi-a răspuns că: sigur sunt aduse de-afară pentru că în România nu există aşa ceva! I-am sugerat ca acasă, să golească cutiuţa şi să sune la numărul de telefon de pe fundul sertăraşului, ca să discute cu mine, cel care a creat cutiuţele!

De curând, colega filumenistă şi colega blogger, Dorotea Momir din Timişoara, a publicat un articol despre cele câteva cutii de chibrituri din creaţia mea, pe care le deţine în colecţie.

Cutii de chibrituri

– creație și design, colecționarul Zamfir Pop

Colecționarul filumenist Zamfir Pop, are marele merit, unic printre ceilalți colecționari români, că a conceput și realizat câteva serii de cutii de chibrituri cu ocazia unor diverse evenimente.

Cutiile din prima serie, au fost produse la Fabrica de chibrituri Gherla, în peste zece mii de exemplare fiecare piesă, iar următoarele au fost realizate artizanal, etichetele concepute și tipărite fiind lipite apoi de colecționar pe cutii (pe cutiile produse la Gherla).

Personal, cunosc următoarele serii, exemplare pe care le dețin în colecție, primindu-le cadou.

– o serie de 4 cutii, în anul 2001, cu ocazia Expoziției colecționarilor turdeni dedicată împlinirii a 40 de ani de la câștigarea Cupei României la fotbal de către echipa din divizia B, ARIEȘUL TURDA – 12 noiembrie 1961.

– o serie de 2 cutii, în anul 2002, realizate cu ocazia Expoziției de filumenie INDIA ON MY MIND



– o serie de 4 cutii, în anul 2005, cu ocazia lansării pe internet a primului site românesc cu tematica filumenie, http://www.modoro.ro/

 

Să sperăm cu toții că seria cutiilor concepute și realizate de Zamfir Pop să nu se oprească aici.

Probabil că voi asculta de sfatul colegei, filumenistă şi bloggeriţă.

About Zamfir POP

M-am născut cândva - din păcate, fără să ştiu de ce, şi voi muri într-un alt cândva - din fericire, fără să ştiu dinainte! Şmecher – nu sunt, talentat – nu sunt, titrat – nu sunt, bogat – nici atât (dimpotrivă!) Pentru contactare, alegeţi: e-mail: zamfirpop@zamfirpop.com messenger: zamfir_pop sau skype: zamfirpop
Acest articol a fost publicat în Zamfir filumenistul și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Chibriturile mele

  1. Florina spune:

    Curios: văzusem la tine cutii de chibrituri din cele mici, dar, niciodată nu mi-am imaginat că ar fi creaţia ta. Semănau cu cutiuţe de reclamă aduse din Germania.

  2. rugbyk1d spune:

    Mă tot mir câte amintiri frumoase aveţi, şi câte mai aveţi încă! Dar când mă gândesc că ” Cea mai haioasă poveste a fost prin ’94″ anul când m-am născut io, mă lasă umpic aşa într-o stare de gândire profundă. E foarte interesant ce faceţi, şi eu obisnuiam sa colecţionez nişte „cărţi” le spuneam noi în clasa a II-a, cu tot felul de eroi, şi îmi aduc şi acum aminte ziua în care mi-am luat ultima pungă de pufuleţi şi am urlat de bucurie că mi-a ieşit ultimul erou şi am setul plin! Adecă vreo 270 cărţi!

    • Zamfir POP spune:

      # rugbyk1d: Prietene, încă nu am început să povestesc! Gândeşte-te că este vorba de peste patru decenii, în care am văzut fabrici, muzee, colecţii, am discutat cu sute de colecţionari, filumenişti ori de alt fel, în ţară şi în străinătate.
      Termenul „a colecţiona” este utilizat de foarte multe ori aiurea. A aduna cel 270 de „cărţi” ca să obţii o minge de fotbal nu este adevărată colecţionare.
      Colecţionarea, ca hobby, este o boală, un drog. Crează dependenţă, devine ceva cronic. Colecţionarea ca hobby nu are vindecare! Eu nu pot vedea o cutie de chibrituri fără să o evaluez, să o cer sau să o ridic din gunoi, dacă este cazul. În decembrie ’87, pe străzile Budapestei eram cu un mare colecţionar şi nu s-a sfiit să se aplece să ia de jos o cutie de chibrituri murdară. Evident că acasă a spălat-o şi a curăţat-o înainte de a o integra în colecţie.

  3. se-cret spune:

    Îmi place cum sună „ZAMPO”.Ar trebui să-l folosești și pe blog.

    • Zamfir POP spune:

      # se-cret: Ar fi o idee. Creasem numele pe la începutul anilor ’90. Îmi plăcuse rezonanţa cu marca internaţională SAMPO ce aveam pe serii de cutii de chibrituri. Apoi, ajunsesem că mulţi îmi spuneau Zampo în loc de Zamfir şi mă deranja acest gest de nesimţire, totuşi. Acum, m-am obişnuit cu democraţia românească în care imbecilitatea are rang de manieră de comportament şi … poate voi accepta sugestia ta.

      • se-cret spune:

        „winton” este de fapt, într-un fel, pentru mine ceea ce este ZAMPO pentru tine. (le am amestecat bine, cine mai înțelege despre ce vorbesc)

      • Zamfir POP spune:

        # se-cret: Nu este un secret faptul că pentru a înţelege ceva trebuie să gândeşti. Deci, cei care au cu ce, vor înţelege.

  4. mircea spune:

    Te citesc de ceva vreme pe internet. Din pacate nu ma prea prinde randul la calculator pentru ca ai mei copii invadeaza spatiul internautilor, motivand ca ma descurc prea incet si nu le ramane lor timp suficient pentru a naviga. Trebuie sa-mi cumpar si eu un calculator pe care sa-l folosesc numai eu. Ma bucur sincer pentru ca te-am intalnit, pentru ca m-ai invatat multe lucruri despre care eu nici nu aveam habar. Totodata prin felul tau de a comunica, mi-ai dat incredere in ceea ce fac si poate de aceea de peste 30 de ani am ramas un pasionat filumenist.Sa traiesti maestre, fiindca ne trebuiesti.

    • Zamfir POP spune:

      # mircea: Cred că vara asta vreau să ajung la Roma, deci, sunt şanse să ne vedem.
      Vezi că există Biblionet la bibliotecă, PAPI la sate, sunt locuri de unde poţi accesa internetul gratuit.
      Chestia cu „maestre”, las-o baltă: nu am făcut decât să vă învăţ pe voi ce m-au învăţat alţii.

  5. mircea spune:

    O zi deosebita iti doresc/ Te citesc.

    • Zamfir POP spune:

      # mircea: Mă bucur că mă citeşti, dar, aştept şi comentarii, poveşti din viaţa ta de filumenist, amintiri. De exemplu, povesteşte-ne ultima noastră întâlnire: de la Gherla!

  6. modoro spune:

    Apropo la cutiile realizate … m-as bucura daca ai posta și imaginea cutiei pe care ai dedicat-o prietenului tău ULISE și pe care apare chiar el!, exemplar pe care, din păcate eu nu îl am, și ca atare n-am putut să-l postez în articolul postat.
    Iar dacă ai și altele, vreau/vrem să le vedem !!!

  7. mircea spune:

    Referitor la invitatia ta de a asterne pe hartie despre intalnirile noastre cu diferite ocazii, la expozitiile de filumenie din Botosani, Turda s.a, ma voi apuca de scris ajutandu-ma de jurnalul meu, fotografii si de corespondenta dintre noi de-a lungul timpului. Timpul nu-mi prea lasa ocazii pentru aceasta, fiind alergat in toate directiile pentru a-mi intretine familia. Dar sunt un optimist…

    • Zamfir POP spune:

      # mircea: Evident că întreţinerea familiei este pe primul plan. Dar, dacă în pauzele zilnice, nu mă îndoiesc că mai stai şi tu uneori, ca să-ţi tragi sufletul, ai scrie câte o frază ori un paragraf, după câteva zeci de ani ai putea publica un roman! Îmi amintesc cu deosebită plăcere de întâlnirile noastre de la Turda, Botoşani şi Gherla. M-a bucurat întotdeauna foamea ta de cunoaştere!

  8. mircea spune:

    Ai dreptate prietene. Chiar de astazi ma voi apuca de scris.

  9. mircea spune:

    Te stiu om spiritual
    Cu umor de intelectual
    Asteapta o tara si vei vedea
    Ce-a scris nenea Mircea
    Chiar de cand m-ai provocat
    Zeci de fraze-am asezat
    Iar acum te-am salutat
    Dau un clic si am plecat.

  10. mircea spune:

    Pe Balzac nu pot sa-l bat
    Fiindca nu sunt inzestrat
    Te salut si imediat
    Pe tasta am apasat.
    Dar acum sa-ti spun ca am trimis Doroteii Momir imagini cu piese realizate de tine din colectia mea.

  11. Puscasu Mircea spune:

    STP nu stiu ce-nseamna
    E cumva o anagrama?
    Zau iti spun nu inteleg
    Acest cifru sa-l dezleg
    Deci te rog degraba-mi spune
    Ce inseamna acest nume?
    Pan-atunci te las cu bine
    Si-astept veste de la tine.

  12. Puscasu Mircea spune:

    Cand pronunt filumenie
    Eu gandesc la poezie
    Fiindca focul fara fum
    Care arde-n mine acum
    Va vui in valvataie
    Far-a fi focul de paie
    Uite acum gandesc la proza
    Chiar de viata nu-i prea roza
    Voi asterne pe hartie
    Na ca-i iarasi poezie
    Te salut strangandu-ti mana
    Ma grabesc ca pierd masina/.

  13. Puscasu Mircea spune:

    Sa trecem acum la lucruri serioase. Am scanat din colectiile mele ceva ce cred ca o sa-ti faca placere. Baiatul meu Emy le aranjeaza dupa care ti le voi trimite. Nu ma pricep prea bine la folosirea calculatorului, de aceea ma rog de el sa ma ajute dar nu are rabdare, eu fiind cam greu de cap.

    • Zamfir POP spune:

      # Puscasu Mircea: Mă bucur deja, chiar şi numai la ideea că vrei să mă bucur.
      Nu cred că eştiu greu de cap, ci, aşa cum sunt mulţi, pe de-o parte, ţi-e teamă de calculator, pe de-alta, îţi lipseşte rutina. Ce nu ştim … e greu!

  14. Puscasu Mircea spune:

    o sarja amicala prietenului meu Zamfir Pop
    Cand zic Pop
    Oare zic bine
    De la popa
    Cred ca vine
    Dar Zamfir
    De la zefir?
    Bate-un vant de primavara
    Soarele a rasarit
    Zorii zilei au venit
    zarzarul a inflorit
    Zilnic zumzaie albina
    Zborul ei inspre zenit.

    • Zamfir POP spune:

      # Puscasu Mircea: Nu prea … puşcă: eu aştept porză despre filumenie, tu trimiţi versuri despre popa?! Zamfir vine de la safir, o piatră semipreţioasă … dură!

  15. Puscasu Mircea spune:

    Sunt un nauc/ Asa e primavara/Chiar azi ma duc/ In vizita la tara/Mi-e dor de flori/Si ai rachitei matisori/De berzele venite/Din ale lumii departari/De oamenii din sat mi-i dor/Cand ingrijesc al lor ogor/De pasti cand lumea se aduna/Cu mic si mare impreuna/Se bucura de taina invierii/La inceputul primaverii.

  16. Puscasu Mircea spune:

    E zi de pasti /Frumoasa primavara/Cu toti iesim acum afara/Zvacneste pretutindeni viata /O mare veselie ne-nconjoara/. Primeste urarea mea : Hristos a inviat! Spune-mi daca ai primit de la mine scanari de articole s.a.

    • Zamfir POP spune:

      # Puscasu Mircea şi toţi care m-aţi urat: Vă mulţumesc, tuturor, pentru urări. Chiar dacă cu întârziere, pentru că am fost două zile în zone fără semnal, vă doresc tot binele din lume!

  17. Iarinap spune:

    nu stiam asta despre tine..ma bucur foarte mult ca faci mereu lucruri frumoase🙂

    • Zamfir POP spune:

      # Iarinap: Nu am făcut ca să se ştie, ci, am făcut ca să placă celor care erau de faţă la momentul respectiv. Uite: îţi promit pentru nunta ta un set de cutii de chibrituri, personalizate, realizate manual. Nu te grăbi, ca să am timp să le fac!

  18. pandhoraa spune:

    cand eram mica imi placea sa adun-nu pot spune sa colectionez-cutii de chibrituri care se inchid ca un plic…ma incanta ideea ca seamana cu o poseta micuta…deee si eu ca fetele :)….
    dar imi placea si felul in care erau inscriptionate…erau mai mult nume de hoteluri scrise elegant sau nume de marci de tigari….bunica mea fuma Papastratos si pachetul se dechidea la fel…eram indragostita de foita argintie care acoperea tigarile si pe care era desanata fin harta Greciei🙂
    uite ce amintiri mi-ai desteptat…cat ai aprinde un chibrit🙂

    • Zamfir POP spune:

      # pandhoraa: Întotdeauna, întâlnirea cu obiecte vechi declanşează neaşteptate amintiri.
      Acele plicuri de chibrituri, în terminologia franceză, se numesc … poşete de chibrituri! Acest tip de ambalaj de chibrituri se foloseşte, aproape exclusiv, pentru reclamă sau ca obiecte personalizate. Mă bucur că ai sesizat diferenţa dintre a aduna şi a colecţiona. Regretatul Silviu Stănculescu – avea vreo 3.000 de cutii de chibrituri prin ’88 când am discutat cu el – recunoştea că este doar un adunător.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s